Politics

Andrei Meșter, exclus din USR, își pierde locul în Consiliul Local Timișoara. Va contesta decizia



Reprezentanții USR Timiș susțin că „s-a constatat că după prima sancțiune îndreptată împotriva sa, domnul Meșter a continuat să acționeze în calitatea sa de consilier local USR Timișoara împotriva obiectivelor politice ale partidului, subminând eforturile administrației și ale grupului de consilieri USR. Totodată, el a escaladat situația prin declarații publice denigratoare față de colegii săi”.

„În urma audierii părților implicate și deliberărilor dintre membrii biroului județean, a fost decisă sancționarea pârâtului cu sancțiunea excluderii din partid. Menționăm că domnul Meșter se afla la a doua abatere din ultimele două luni, consecința primei abateri fiind suspendarea din calitatea de membru USR pe o perioadă de un an. Acest fapt a constituit factor agravant în judecarea noii spețe”, au mai transmis cei de la USR.

Andrei Meșter este acuzat de partid că prin acțiunile sale publice pe care le-a întreprins în calitatea de consilier local al USR Timișoara, a încălcat prevederile statutului USR, mai precis alineatele b, c și g ale articolului 13 din statut.

„Urmare a deciziei, domnul Andrei Meșter pierde toate drepturile și obligațiile care izvorăsc din statutul de membru USR. El va fi înlocuit în Consiliul Local Timișoara de unul dintre candidații următori de pe lista cu care USR Timișoara s-a prezentat la alegerile locale din septembrie 2020”, au mai spus, vineri, reprezentanții USR.

Andrei Meșter este manager de proiect în domeniul IT și a studiat la Minnesota State University Moorhead din SUA.

În campania electorală din 2020, USR l-a descris astfel: „perseverent, flexibil și obișnuit să poarte negocieri, lucruri absolut necesar pentru «bătăliile» care îl așteaptă în Consiliul Local. Experiența lui de până acum, în varii sectoare ale industriei, l-a pregătit pentru acestea”.

Andrei Meșter a declarat vineri că a fost executat de „sistemul stalinist” și că va contesta excluderea.

„Situația este ridicolă. Dacă ești în echipa lui Dominic Fritz totul este lapte și miere. Dacă nu ești în echipa lui, e un sistem stalinist și te execută mai devreme sau mai târziu. În exterior promovează ideea că noi suntem un partid nou, dar dacă nu ești aliniat ești exclus. Au susținut că am creat prejudicii administrației și nu m-am aliniat cu ei, că am declarat în presă că Dominic Fritz este o mare dezamăgire pentru noi.

Am spus că nu mi se pare normal ca toate posturile ori nou apărute ori care erau să fie câștigate de cei de la USR, e bătător la ochi. Tu ai urlat doi ani că vrei transparență și faci la fel ca fosta administrație. Apare un singur candidat, alții nu se găsesc, doar de la USR PLUS. O să contest în instanță, dar trebuie să știu de ce am fost exclus. În decizia lor nu mi-au dat căile de atac”, a declarat pentru Tion Andrei Meșter.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.