Politics

Ce SIMPTOME are hepatita ”misterioasă” acută la copii. Cum o pot recunoaște părinții


Ce SIMPTOME are hepatita ”misterioasă” acută la copii. Cum o pot recunoaște părinții

Mai multe cazuri de hepatită au pus întreaga Europă pe jar, manifestările bolii misterioase apărând în particular în cazul copiilor. Explozia de astfel de îmbolnăviri a îngrijorat lumea medicală, așadar care sunt simptomele care ar trebui să vă trimită imediat cu copilul la medic!

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că au fost înregistrate cel puțin 169 de cazuri de hepatită acută, la copii cu vârste cuprinse între o lună și 16 ani, iar originile bolii sunt, pentru second, necunoscute. Cazurile au fost identificate în 11 țări, câteva fiind raportate și în România.
Cresc cazurile de hepatită cu origine necunoscută, în rândul copiilor

Simptome hepatita misterioasă acută la copii

Medicul Mihai Craiu a publicat în mediul on-line un mesaj prin intermediul căruia trăgea un semnal de alarmă cu privire la gravitatea bolii, explicându-le părinţilor când trebuie să-i ducă pe cei mici la medic.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Până vor exista mai multe date, toţi părinţii vor trebui să poată recunoaşte repede hepatita acută gravă. Un astfel de copil are :

– icter cutaneo-mucos (este galben la piele şi la ochi, vezi poza din comentarii)

– stare de oboseală extremă, foarte neobişnuită şi inexplicabilă prin efortul depus de copil

– urini închise la culoare (ca berea brună sau ca ceaiul negru) – scaune foarte deschise la culoare (scaune acolice, asemănatoare celor pe care le avea copilul în primele luni de viaţă cât period alăptat la sân sau cu o formulă de primă vârstă)

Potrivit OMS, dintre cazurile depistate, cel puțin un copil a murit și alți 17 au avut nevoie de transplant hepatic

„Nu este încă clar dacă a existat o creștere a cazurilor de hepatită sau o creștere a gradului de conștientizare a cazurilor de hepatită care apar în ritmul așteptat, dar nu sunt detectate. Deși un adenovirus este o ipoteză, sunt în desfășurare investigații pentru a determina cauza. (..) Printre cazurile identificate este hepatita acută (inflamația ficatului) cu enzime hepatice semnificativ crescute.”, a explicat OMS într-un comunicat.

Mulți pacienți au raportat simptome gastrointestinale, cum ar fi dureri abdominale, diaree și vărsături, „precedate de prezentare cu hepatită acută severă”. Cu toate acestea, virusurile obișnuite care provoacă hepatită virală acută – cum ar fi virusurile hepatitei A, B, C, D și E – nu au fost detectate în niciunul dintre aceste cazuri, situație care a produs îngrijorare.

OMS a anunțat, în urmă cu două săptămâni, că au fost descoperite cazuri de hepatită cu origine necunoscută la zeci de copii din Marea Britanie, cazurile crescând în prezent la 114. Între timp, au apărut cazuri similare și în alte țări: 13 cazuri în Spania, 12 în Israel, 9 în Statele Unite și un număr mai mic de cazuri confirmate în Danemarca, Irlanda, Olanda, Italia, Norvegia, Franța, România și Belgia.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Ultimele știri publicate în Ziarul Unirea



Source hyperlink

Leave a Reply

Your email address will not be published.