Entertainment

Cei 10 finaliști din prima semifinală Eurovision 2022. Ucraina și Republica Moldova, printre câștigători!


Fanii concursului muzical Eurovision sunt de pe acum curioși cine va pleca acasă cu marele trofeu! Până atunci însă, în semifinala de marți, 10 mai, reprezentanții a 17 țări participante s-au întrecut în momente spectaculoase, în speranța de a intra la inima publicului și a ajunge mai aproape de titlul mult râvnit. Iată cine a trecut mai departe!

prima semifinala eurovision 2022 jpg

Cei 10 finaliști din prima semifinală Eurovision 2022! Foto: Facebook

Emoțiile artiștilor care-și reprezintă țările la Eurovision 2022 s-au simțit din plin în seara semifinalei de marți, 10 mai, având în vedere că aceștia au fost supuși votului celor de acasă, la scurt timp după ce și-au prezentat momentele pe scena îndrăgitei competiții.

În așteptarea rezultatelor din partea publicului, care a avut timp în această perioadă să își voteze favoriții, telespectatorii s-au bucurat de mai multe momente artistice, în timp ce concurenții acestei seri au stat cu sufletul la gură.

Numele celor 10 țări care s-au calificat în finala de sâmbătă, 14 mai

În urma numărării voturilor celor de acasă, cele 10 țări care s-au calificat în finala de sâmbătă, 14 mai, au fost, în ordine aleatorie: Elveția, Armenia, Islanda, Lituania, Portugalia, Norvegia, Grecia, Ucraina, Republica Moldova și Olanda (Țările de Jos). 

Casele de pariuri internaţionale au anunţat de ceva vreme că Ucraina este marea favorită la câştigarea ediţiei din acest an a concursului muzical Eurovision. 

Citește și: De necrezut cine va reprezenta Ucraina la Eurovision. Gestul care a uimit o lume întreagă în timpul războiului

Cum se votează la Eurovision 2022

 Telespectatorii Eurovision 2022 au putut să voteze în prima semifinală dacă provin din una dintre cele 17 ţări ale căror reprezentanți au urcat pe scenă marţi seară, 10 mai. Cu toate acestea, nu și-au putut vota propria țară. Acestora li s-a alăturat și publicul din Franţa şi Italia, în procesul de vot. România nu a putut vota în această seară.

Joi seară, în a doua semifinală a show-ului muzical, atunci când va urca pe scenă și reprezentantul României, vor putea vota și telespectatorii ţărilor participante la data respectivă – 12 mai. Lor li se vor adăuga și publicul din Germania, Spania şi Marea Britanie.

Următoarea semifinală are loc joi, 12 mai

A doua semifinală Eurovision 2022 va avea loc joi, 12 mai, atunci când și WRS, reprezentatul României va intra în concurs, cu numărul 13.

În cea de-a doua semifinală vor urca pe scenă reprezentanţi din 18 ţări. Țările care concurează, în ordinea intrării în concurs sunt Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, România, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia și Irlanda.

Citește și: Eurovision 2022, momente surprinzătoare! Mesajul emoționant al Ucrainei

Cine sunt țările din grupul „Big 5” și de ce au ajuns direct în finală

Franța, Germania, Spania, Marea Britanie și Italia, ce fac parte din grupul „Big 5”, care reprezintă statele care au contribuit cel mai mult financiar în vederea organizării competiției de la Torino, au reprezentanții calificați direct în finală. Publicul lor va vota în penultimele acte ale competiției, așa cum am menționat anterior. Finala Eurovision 2022 va avea loc la data de 14 mai, reprezentanții acestor țări urcând pe scenă abia atunci.

   Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.