Politics

critica prosocialului din zilele astea ⋆ zoso blog


Cunoașteți retorica pro-rusă actuală: ”dar pe copiii României de ce nu-i ajutați?”. Poate vi se pare ciudat de ce ar critica cineva pe un altcineva care ajută. Explicația psihologică e că oamenii se simt inferiori când văd că cineva face un act de caritate iar ei asistă la el. Îi face să se simtă prost că nu sunt ei cei care fac chestia asta. Așa că soluția lor e să-l tragă în jos pe acel om în loc să se ridice la nivelul lui. Și-l critică cu câte un ”dar nu mai bine…?”; să-i sublinieze că – totuși – ceea ce face nu e făcut așa cum ar fi făcut ei. Le menține stima de sine intactă. E mult mai ușor să critici de la distanță decât să faci ceva prosocial. Ești în siguranță, cumva. N-ai donat pentru refugiați, dar poți oricând să specifici cum ar fi trebuit să procedeze alții; așa – din siguranța relativă a tastaturii. Îți dă impresia că dacă tu știi cum ar trebui să stea lucrurile atunci ești în control. Și – din nou – e pansament pentru lipsa de acțiune a criticului.

Majoritatea oamenilor luptă zilnic să-și mențină stima de sine intactă. O facem cu toții. O facem când mergem drepți de spate pe stradă, când ne îmbrăcăm cu haine curate atunci când ieșim în oraș, o facem când ne spunem părerea despre politică chit că nu ne-a întrebat nimeni. Funcționăm mai bine când moralul ne este ridicat. Am un bun prieten care e electrician auto. Mi-a spus că ceea ce-l deranjează cel mai tare la locul de muncă e când vine proprietarul mașinii asupra căruia e aplecat și începe să-i dea sfaturi și sugestii ce și cum să facă. Proprietarul mașinii crede că dacă mașina e a lui atunci e îndreptățit să dirijeze lucrurile în direcția pe care el o crede bună. Prietenul ăsta al meu nu pricepe de ce atunci ar apela cineva la un electrician auto dacă oricum, deja, știe mai bine ce și cum trebuie făcut.

Aplicați asta peste ceea ce se derulează zilele curente în Internetul românesc: oameni care ascut retorica asta a lui ”dar de ai noștri de ce nu vă pasă?”. Dacă ați face un sondaj rapid ați vedea că absolut toți acei oameni n-au donat nimic pentru refugiați și nici nu o vor face vreodată. Ori pentru că n-au, ori pentru că nu pot, ori pentru că pur și simplu nu-i interesează. Indiferent de motive, intervine însă gândul acela al lui ”altul o face, iar asta mă pune într-o poziție de inferioritate”. Există două modalități de a ieși din acea poziție de inferioritate: să faci și tu ceva sau să critici.

A face ceva presupune efort. A critica însă nu presupune un efort. Și ce modalitate mai bună de a critica decât învelind critica într-un mesaj prosocial cum ar fi ”mie îmi pasă de țara mea”? Punându-i pe ”ai tăi” pe primul loc denoți solidaritate față de grupul social din care faci parte, așa că nimeni nu te poate ataca pe partea cealaltă – a indiferenței față de grupul celălalt. Chit că ”ai tăi” nu au nevoie sau au nevoie mai puțină de ajutor, punând interesele propriului grup social pe primul loc arată că-ți ”pasă” totuși.

Alt mecanism psihologic pe care l-am menționat mai sus este cel al lui ”eu știu mai bine”. Dacă-i spui celui prosocial că greșește în acțiunea lui pici prost în fața oamenilor. Dar dacă-i spui că greșește nu în acțiune ci în direcția spre care e îndreptată acțiunea, atunci crezi că e cumva scuzabil: nu negi valoarea acțiunii ci – ținând la propriul cerc social (românii ”tăi”, în acest caz) – îi semnalizezi celuilalt că ești informat cu privire la ceea ce trebuie făcut cu respectiva acțiune. Tu știi încotro e direcția. Este echivalentul omului de pe stradă care se oprește brusc în spatele unei mașini care iese din parcare și-ncepe să-i dirijeze vocal roțile; nu l-a rugat nimeni, dar contribuie cu ceva. Ori dacă contribuim cu ceva înseamnă că facem parte din grosul acțiunii celuilalt. Ajutăm. Dar îl și tragem în jos în același timp semnalizându-i că – deși ceea ce face e corect – acțiunea trebuie îndreptată spre alții. Așa ajungem la acel ”dar pe copiii României de ce nu-i ajută nimeni?” în contextul războiului din Ucraina. Oamenii care afirmă asta știu sigur direcția acțiunilor prosociale ale celor care depun efortul. Contribuie și ei, dar în același timp trag în jos binefăcătorii cu o dojană menită să asigure societate că 1. ei contribuie, 2. cunosc mai bine direcția și 3. critica lor e justificată.

Da – au donat. Da – au ajutat. Dar nu pe cine trebuie, iar eu le-am spus asta deoarece – uite – îmi pasă”. Face bine stimei de sine chestia asta în contextul în care știi că nu ai contribuit cu nimic real și vrei să eviți să te deranjeze vreodată gândul ăsta. N-ai contribuit pentru că – uite – doar i-ai spus celuilalt că direcția e greșită. Iar dacă direcția e greșită e de înțeles că n-ai donat și tu.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.