Entertainment

Cucu de la Noaptea Târziu a “lovit-o” abia după Survivor


Cucu face parte din proiectul “Noaptea Târziu”, pe care l-a fondat alături de Cuza, prietenul său din perioada facultății. Prima parodie a generat până acum peste 50 de milioane de vizualizări pe YouTube, iar trupa de parodii poate fi considerată un pionier al internetului românesc. Cifrele au fost bune, dar Cucu nu s-a simțit complet până nu a reușit și pe cont propriu.

În interviul acordat în exclusivitate pentru CANCAN.RO, Horațiu Adrian Cuc povestește cum a arătat tranziția de la internet către televiziune, pentru el și colegii de trupă. Cuza și Emi au apucat căile „Asiei Express”, pe când Cucu a mers în Republica Dominicană, la „Survivor”.

Cucu dezvăluie ce efecte a avut competiția „Survivor” asupra carierei sale de entertainer / (Foto: CANCAN.RO)

“După ce am ieșit din «Survivor» și am văzut câte mesaje am primit…

Acum un an, în această perioadă, Cucu își făcea intrarea la „Survivor” în locul lui Jador, pe care spune că l-a întâlnit chiar în aeroport, la schimbul de experiență. Entertainer-ul a dat din coate timp de o lună în Republica Dominicană, timp suficient cât să capete simpatia publicului de acasă, în pofida faptului că telespectatorii sunt cei care l-au eliminat.

Dar, ca în mai toate cazurile, nu toată lumea putea fi mulțumită de prestațiile lui Cucu. Colegul lui Cuza a plâns la eliminare, dar avea să culeagă laurii abia acasă, când a ajuns pe plaiurile natale.

„După «Survivor», sincer, nu mă așteptam, mă simțeam Simona Halep, la un moment dat, când am ajuns în aeroport, erau oameni care au venit special pentru mine să mă vadă, să mă susțină, să îmi spună că am fost bine în Survivor.

Mi s-a părut extraordinar, nu credeam că o să fie așa, pentru că, în momentul în care ești în «Survivor», nu ai acces la telefon.

Cucu declară că s-a simțit asemenea Simonei Halep la întoarcerea din Republica Dominicană / (Foto: CANCAN.RO)

Nu ai acces la absolut nimic și nu știi ce se întâmplă acasă.

Nu știi dacă ești văzut bine, nu știi dacă ești văzut rău, nu știi dacă ești imparțial, și după ce am ieșit din «Survivor» și am văzut câte mesaje am primit, bine, au fost și foarte multe de hate, că așa se întâmplă!”, ne-a declarat Cucu.

(NU RATA: DE CE A INTRAT ÎN „IMPAS” TRUPA „NOAPTEA TÂRZIU”. MUZICA A TRECUT ÎN PLAN SECUND PENTRU EMI, CUZA ȘI CUCU?)

„Cei de la «Asia Express» au ales să îi ia pe Cuza și pe Emi…”

Cucu dezvăluie și detalii importante din culisele negocierilor cu cele două trusturi, purtate de către componenții trupei de parodii. Mai întâi, Cuza și Emi au fost norocoși, fiind aleși să plece în aventura „Asia Express”, unde au ajuns până în finală.

Rămas pe dinafară, Cucu a tras și el lozul câștigător și s-a făcut cunoscut la emisiunea găzduită de Kanal D, sezonul trecut:

Noi, înainte cu vreo două săptămâni să fie propunerea de la Survivor, vorbisem de Asia Express.

Nu dau foarte mult din casă, dar cei de la Asia au ales să îi ia pe Cuza și pe Emi, pentru că se știu de 17-18 ani și au zis că e conexiunea mult mai mare. Nu au luat în funcție de cifre și de cât de cunoscuți suntem.

Și eu cumva rămăsesem pe dinafară, iar Cuza și Emi se simțeau prost că «Nu te-au luat pe tine, l-au luat pe Emi».

Cuza, Emi și Cucu au făcut tranziția de la internet către televiziune, cu show-uri de mare succes / (Foto: Instagram)

Îți dai seama că m-am ofticat, dar în același timp eram fericit că pleacă cineva în Asia, că noi de mult voiam să plecăm în Asia. Și a fost și mai mișto că a venit din partea lor să ne ia, pe unii dintre noi.

Eu eram cumva supărat că nu merg nicăieri și că ce o să fac eu două luni. Mă gândeam ce să fac și uite că Universul, cumva, Cuza zisese la un moment dat: «Cum ar fi să mergi la Survivor?».

Și n-au trecut două zile, că ne-au sunat cei de la «Survivor»!”, a mai completat Cucu.

(CITEȘTE ȘI: CUM I-AM SURPRINS PE CUZA, CUCU ȘI ÎNCĂ UN AMIC, ZIUA ÎN AMIAZA MARE. NU FAC SHOW DOAR ”NOAPTEA TÂRZIU”!)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto: Instagram.com





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.