News

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu, motivul pentru care nu-și fac vacanțele în țară. Soții nu vor să audă de litoralul românesc



Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu se iubesc de ani buni, timp în care nu s-au lăudat deloc cu vacanțele făcute prin România și asta pentru că, de fapt, ele nu au prea au existat.

Însă, nu sunt deloc genul de cuplu care să nu fie dornici de aventură, doar că optează pentru escapadele peste hotare.

Nu puține fiind vacanțele exotice pe care le-au bifat. Chiar de Paște bucurându-se de câteva zile petrecute în Dubai, pe lux și opulență.

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu nu au bani de vacanțe pe litoralul românesc

Pentru că se spune că Dani Oțil este zgârcit, fapt pe care l-a recunoscut și el, acum, în drum spre litoralul românesc, matinalul și modelul au vorbit despre preferințele lor în materie de locurile pe care le aleg pentru vacanță, specificând clar și motivele care stau la baza alegerilor de familie.

Aflați în mașină, pe autostradă, îndreptându-se spre Mangalia, acolo unde Dani Oțil a participat la o cursă, Gabriela Prisăcariu a ținut să imortalizeze momentul și să facă câteva destăinuiri.

Proaspăta mămică a showbiz-ului românesc spune că acum știe clar de ce ea și Dani evită să-și plănuiască vacanțe în România.

Ea pune alegerile lor pe baza facilităților și rapidității de a ajunge la destinație. Timpul fiind foarte prețios pentru ei și deloc favorabil în drum spre mare, având în vedere aglomerația de pe drumurile noastre.

”Tocmai mi-am dat seama de ce nu mergem la mare la noi. Știi de ce? Suntem plecați de o oră și suntem la kilometru 2 sau trei”, i-a spus Gabriela Prisăcariu  soțului ei.

În replică, Dani Oțil a ținut să o contrazică. Colegul de emisiune al lui Răzvan Simion mărturisește că, de fapt, nu timpul este problema lor, ci banii.

Matinalul a făcut referire la prețurile mari de pe litoralul românesc, fiind, uneori, mai ales în plin sezon, mai ridicate decât în stațiunile de peste graniță.

”Nu, mama. Noi nu mergem la marea noastră că nu avem bani de marea noastră”, a precizat Dani Oțil, completat fiind imediat de mama copilului său.

Gabi, așa cum îi spun apropiații, i-a dat dreptate partenerului ei, menționând că acum costurile unei vacanțe sunt mai ridicate pentru ei, având în vedere că nu se mai pot despărți de Luca Tiago.

”Și asta, mai ales că acum suntem trei, nicio șansă”, a adăugat fotomodelul.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.