Politics

De ce nu vor reuși oligarhii ruși să-l detroneze pe Vladimir Putin. Un miliardar cu conturile blocate a oferit explicația



Strategia Occidentului, de a-i determina pe oligarhii ruși să pună presiune pe Vladimir Putin, pentru ca astfel, președintele de la Moscova să înceteze atacul din Ucraina, nu va avea succes. Opinia aparține lui Mikhail Fridman, unul dintre cei mai bogați oligarhi din Rusia, cu o avere estimat[ la 10 miliarde de dolari.

„Dacă oamenii care sunt la conducere în UE cred că din cauza sancțiunilor l-aș putea aborda pe domnul Putin și să-i spun să oprească războiul și asta va funcționa, atunci mă tem că avem cu toții mari probleme.

Înseamnă că cei care iau această decizie nu înțeleg nimic despre cum funcționează Rusia. Și acest lucru este periculos pentru viitor”, a declarat Fridman, potrivit Bloomberg.

„Distanța de putere dintre Putin și oricine altcineva este ca distanța de la Pământ la Cosmos”

Nimeni nu va reuși să-l oprească pe Vladimir Putin, din ducerea până la capăt a planurilor sale, a mai avertizat Fridman.

„Distanța de putere dintre domnul Putin și oricine altcineva este ca distanța dintre Pământ și cosmos.

A-i spune ceva lui Putin împotriva războiului, pentru oricine, ar fi un fel de sinucidere”, a mai declarat oligarhul.

Oligarhul Fridman, cu conturile blocate

În prezent, conturile lui Fridman, din Marea Britanie, sunt blocate, ca urmare a sancțiunilor impuse de Occident din 15 martie. Banca îi aprobă retrageri de doar 2.500 de lire pe săptămână. Oligarhul rus are 57 de ani, născut în Uniunea Sovietică, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, în orașul Lvov.

Afaceristul a reușit să se îmbogățească la începutul anilor ’90, imediat după destrămarea Uniunii Sovietice. El are dublă cetățeanie, rusă și israeliană. De-a lungul timpului a derulat afaceri în sectorul bancar și energetic.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.