Business

Economica.net – Autostrada Bucureștiului: Constructorul lotului Bragadiru – Joița, penalizat pentru întârzieri în execuția lucrărilor



“Antreprenorul a primit termen ca până la data de 18.04.2022 să prezinte un program al lucrărilor cu data de finalizare octombrie 2023. Termenul nu a fost respectat de către antreprenor. CNAIR a emis înștiințări de remediere, respective 30 zile pentru transmiterea documentației pentru exproprieri suplimentare, 15 zile pentru transmiterea proiectului de organizare de șantier conform ofertei, au fost transmise înștiințări de revendicare pentru neîndeplinirea punctelor de referință, respectiv aplicarea de penalități”, potrivit informațiilor actualizate de pe harta Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN).

Astfel, a fost emisă factura de penalități în valoare de un milion de lei pentru neîndeplinirea punctului de referință nr.3. “Antreprenorul nu respectă programul de lucru, are sincope în aprovizionarea cu beton pentru execuția piloților forați, nu respectă procedurile de execuție etc”, explică reprezentanții Companiei de Drumuri.

Potrivit lor, Aktor înregisrează în continuare întârzieri în execuția proiecului și nu și-a mobilizat resursele pentru a respecta programul de execuție. În acest sens, CNAIR a transmis înștiințare de revendicare pentru întârzieri în execuția proiectului. A fost emisă factura de penalități în valoare de 50.000 lei pentru nerespectarea programului de execuție.

Penalizat și în etapa de proiectare

Antreprenorul grec nu se află însă la prima abatare. Conform informațiilor de pe site-ul CNAIR, acesta mai primise termen de la CNAIR ca până la data de 31 ianuarie 2022 să prezinte un program al lucrărilor prin care să recupereze întârzierile înregistrate. CNAIR a emis la începutul anului înștiințări de remediere, respectiv 7 zile pentru prezentarea spre aprobare a personalului cheie, 30 de zile pentru finalizarea organizării de șantier.

Amintim că, potrivit CNAIR, antreprenorul a înregistrat întârzieri majore și în activitatea de proiectare, fiind penalizat conform contractului pentru neîndeplinirea puctului de referință nr 1 (finalizarea declarației de proiectare).

Lucrările pe lotul 3 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud) sunt realizate în proporție de 6,08%, potrivit celor mai recente date.

Contractul pentru acest lot a fost semnat pe 19 aprilie 2019 cu asocierea Aktor – Euroconstruct Trading 98. Pe 23 mai 2019 a început etapa de proiectare, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 25 octombrie 2021. Valoarea contractului este de 853,42 milioane de lei, fără TVA.

ECONOMICA.NET a transmis o solicitare constructorului elen cu privire la aceste sancțiuni.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.