Business

Economica.net – Rata inflaţiei în zona euro a crescut mai rapid decât se estima, din cauza energiei



Conform datelor publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 5,9% în februarie, de la 5,1% în ianuarie. Este un nivel record pentru zona euro şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%. Comparativ cu un an în urmă, rata inflaţiei în zona euro era de 0,9%. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor a venit din partea energiei, unde s-a înregistrat o creştere de 3,12 puncte procentuale, urmată de preţurile la servicii, care au înregistrat o creştere de 1,04 puncte procentuale, şi alimente, care au înregistrat o creştere de 0,90 puncte procentuale.

În Uniunea Europeană, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut în februarie până la 6,2%, de la 5,6% în ianuarie. În rândul statelor membre UE, cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în Lituania (14%), Estonia (11,6%) şi Cehia (10%), iar cele mai reduse în Malta şi Franţa (ambele cu 4,2%), Portugalia, Finlanda şi Suedia (toate cu 4,4%).

Comparativ cu ianuarie, rata anuală a inflaţiei a scăzut în două state membre şi a crescut în 25 ţări, inclusiv în România, de la 6,7% până la 7,2%.

În timp ce preţul energiei ar urma să crească din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, inflaţia va accelera şi mai mult în următoarele luni, avertizează analiştii, şi s-ar putea situa în medie la 5% sau mai mult anul acesta.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.