News

Exprim susţinerea deplină a României pentru investigarea imediată a crimelor de război în teritoriile ocupate de Rusia



“Cum ziua a început cu o întâlnire cu Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), este foarte important să exprim susţinerea deplină a României pentru CPI şi pentru investigarea imediată de către procurorul Curţii a crimelor de război, crimelor împotriva umanităţii, comise în teritoriile ocupate de Rusia pe durata agresiunii. Din moment ce acele crime au fost comise pe acele teritorii în timpul ocupaţiei Rusiei, din perspectiva dreptului internaţional responsabilitatea aparţine Rusiei. Dar şi toate persoanele fizice care au comis astfel de crime trebuie anchetate şi puse sub urmărire”, a afirmat şeful diplomaţiei române, înainte de reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe/CAE, care se desfăşoară la Luxemburg.

El a mai spus că susţine, în numele României, apelul Procurorului pentru mai multe resurse în materie de contribuţii financiare voluntare şi private detaşat.

Totodată, a salutat noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, cel de-al cincilea, şi a afirmat că va exprima “disponibilitatea României de a continua dialogul cu privire la adoptarea de noi sancţiuni, pentru a creşte presiunea asupra autorităţilor ruse”.

În ceea ce priveşte susţinerea pentru Ucraina, ministrul român a arătat că trebuie continuată asistenţa multidimensională.

Bogdan Aurescu a subliniat, în context, că România este “un susţinător ferm al aderării” la UE a Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei. “Vom acorda asistenţă pentru ca acest proces să fie cât mai lin cu putinţă”, a subliniat el.





Source hyperlink

Leave a Reply

Your email address will not be published.