News

Facem tot ceea ce este omeneşte posibil să asigurăm credibilitatea şi stabilitatea României



Invitat miercuri seară la postul public de televiziune, Ciucă a declarat că la formarea actualei Coaliții, cel puțin PNL a pornit cu un handicap de think about, pe fondul percepției legate de tradiționala luptă politică între stânga și dreapta. 

„Cred că asumarea într-o linie de maturitate politică şi într-o linie de asumare a crizei a fost cel mai bun lucru care putea să ni se întâmple. Pentru că ne trebuia orice altceva, dar nu o instabilitate politică şi în felul acesta se poate vedea, cel puţin vedem că românilor nu le pasă ceea ce se întâmpă în interiorul unui partid sau al altuia, îi interesează să vadă că se iau măsuri”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit information.ro.

Premierul a explicat că acum s-a ajuns la maturitate politică

„Ne gândim la modul cum putem să îi protejăm pe cetăţenii ţării, cum putem să protejăm investitorii, facem tot ceea ce este omeneşte posibil să asigurăm credibilitate şi faptul că România este o ţară stabilă, astea cred că sunt elementele importante. Şi această asumare la nivelul coaliţiei mă determină să spun că am ajuns cu toţii la acea maturitate politică din care putem să asigurăm decizii şi să gestionăm şi partea internă de partid, dar şi partea de guvernare”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Întrebat care este vulnerabilitatea Coaliției, premierul și liderul PNL a ocolit un răspuns direct.

„Aşa cum arată lucrurile acum, vulnerabilitatea poate este prea devreme să o discutăm acum. Nu sunt un optimist exagerat, sunt un optimist moderat şi am încredere că aşa cum au pornit lucrurile, deşi la început au fost voci care ne-au dat şanse să rezistăm 2-3 luni de zile. Iată, suntem la jumătate de an, Guvernul a intrat în cea de-a şasea lună şi ne coordonăm foarte bine în interiorul coaliţiei, avem un dialog fixed cu preşedintele României, există o înţelegere a situaţiei de fapt şi de asemenea, există consens pe măsurile care se iau la nivel guvernamental. Pentru coaliţie şi pentru partidele componente, essential este să avem o guvernare care să asigure stablitate, să asigurăm stabilitatea economică, să avem o guvernare care să asigure siguranţa cetăţenilor. Sigur, disputele interne, politice, fac deliciul anumitr discuţii, dar în acest second cred că partea aceasta de fapte este mai imporantă decât orice”, a declarat Nicolae Ciucă.



Source hyperlink

Leave a Reply

Your email address will not be published.