Sports

FCSB, la un pas să rateze din nou titlul în Liga 1 – Cum explică Toni Petrea remiza surprinzătoare cu Voluntariul

FCSB poate pierde din nou titlul în Liga 1 dacă CFR Cluj învinge, duminică, pe teren propriu, Universitatea Craiova. După egalul contra lui Voluntari de sâmbătă seara, Toni Petrea, tehnicianul roș-albaștrilor, a încearcat să motiveze rezultatul nesatisfăcător.

Toni PetreaFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Echipa lui Anton Petrea a obținut doar o remiză pe Arena Națională (2-2), iar CFR Cluj poate deveni campioană înaintea meciului direct din ultima etapa a play-off-ului Ligii 1.

FCSB a condus de două ori (Cordea ’44, Tănase ’72), dar FC Voluntari a egalat de fiecare dată (Nemec ’45+2, Costin ’88).

Golul lui Costin a fost marcat dintr-o poziție de ofsaid.

Toni Petrea și explicațiile egalului suprinzător cu Voluntari

„Am făcut un joc bun, am avut multe ocazii, am ratat foarte mult şi am luat două goluri, pe primul la final de repriză şi al doilea pe această fază din ultimele minute. Nu ştiu ce să zic, dacă a fost gol valabil.

Asta este situaţia, acum nu mai suntem la mâna noastră. Am avut atitudine, însă se poate întâmpla la fotbal să fie momente de nesincronizare care au cântărit decisiv.

Din păcate n-am gestionat bine finalul acesta de joc. Ceea ce le-am atras atenţia înainte de meci s-a întâmplat la golul doi. N-am văzut reluarea, ci doar o imagine. Mi se pare ofsaid.

Fiecare partidă pentru noi a fost decisivă. Se poate întâmpla orice la fotbal. O să mă uit la meciul de mâine, de ce să nu mă uit?” – Toni Petrea.

FCSB are 53 de puncte și CFR Cluj (54) poate obține titlul chiar din această etapă, dacă se va impune în meciul cu CSU Craiova (duminică, de la ora 21:30 – LiveScore pe HotNews.ro).

Liga 1, clasament play-off

1. CFR Cluj (15-5 golaveraj) 54 puncte (-1 meci)

2. FCSB (21-6) 53 / 8 meciuri

3. CSU Craiova (17-6) 45 (-1 meci)

4. FC Voluntari (8-14) 32

5. Farul Constanța (4-12) 32

6. FC Argeș (3-25) 27.

Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.