Politics

Hai la joacă!



Crezi ca esti unic, rasarit din negura timpului direct din neant, din nimic? Crezi ca esti authentic, ca nimeni nu e ca tine? S-o crezi tu. Esti câte un pic din aproape fiecare om pe care l-ai întâlnit în viata, pe care l-ai cunoscut sau pe care l-ai mostenit. Dramul tau de originalitate se pierde într-o mare de imitatie. Habar nu (mai) ai de la cine si ce ai început sa copiezi. Ti-ai însusit un gest, o idee, un mod de a vorbi sau chiar de a gândi si dupa un timp crezi ca este doar al tau. O fi, dar e de fapt o compilatie.
Normal ca familia si educatia au un rol main în viata unui om, la fel cum si anturajul are influenta lui, de cele mai multe ori hotarâtoare, în gândirea si comportamentul individului. De mic copil se vad aceste influente. Oricât de puternic ar fi fondul cu care se naste, mediul înconjurator are puterea de a schimba cu totul gândirea si chiar sensul vietii cuiva. O familie în care se tipa si se urla în fiecare zi nu va scoate copii linistiti, calmi, tacuti, ci vocali, extrovertiti sau depresivi. De cealalta parte, un copil expus la liniste si întelegere va asimila mare parte din aceasta stare si o va transmite mai departe, în schimb va fi cu totul dezarmat în situatii tensionate, în conflicte deschise si nu va avea niciun instrument de gestionare a unor colegi sau straini din tabara cealalta, a istericilor.

Toti suntem mimetici, tindem sa repetam ce vedem în jur, sa ne specializam pe anumite domenii de activitate care credem noi ca ne caracterizeaza, dar de fapt nu facem altceva decât sa împrumutam obiceiuri si stari unii de la altii fara sa ne dam seama. Nimeni nu e cu totul desprins de lumea înconjuratoare, se lasa si este vrând-nevrând influentat puternic de ea. Crezi ca esti unic, rasarit din negura timpului direct din neant, din nimic? Crezi ca esti authentic, ca nimeni nu e ca tine? S-o crezi tu. Esti câte un pic din aproape fiecare om pe care l-ai întâlnit în viata, pe care l-ai cunoscut sau pe care l-ai mostenit. Dramul tau de originalitate se pierde într-o mare de imitatie. Habar nu (mai) ai de la cine si ce ai început sa copiezi. Ti-ai însusit un gest, o idee, un mod de a vorbi sau chiar de a gândi si dupa un timp crezi ca este doar al tau. O fi, dar e de fapt o compilatie. Nici geniile nu sunt originale, acei indivizi au doar capacitatea de a fi mai lucizi decât ceilalti si de a da glas spiritului/daimonului vremii pe care ei îl percep, adica unesc într-un singur punct mai multe idei si emotii ale altora.

Se spune ca jucariile si jocurile copilariei nu dispar la maturitate, ci doar îsi modifica marimea, scara, amploarea. Masinutele cu telecomanda ale baietelului vor deveni masinile la scara naturala parcate în fata casei barbatului; fustitele, papusile, casutele pentru animalute de plus ori plastic ale fetitei vor deveni mai târziu garderoba, casa de locuit si animalele de companie vii, în carne si oase ale femeii. Toate gusturile ramân între aceiasi poli stabiliti pâna la un anumit punct în viata. Valorile se definesc pâna pe la 16 ani, cel târziu, dupa care nu mai pot fi modificate decât daca intervine un soc emotional puternic care da peste cap întreaga gândire a omului reworkându-l aproape complet.

Si atunci de ce sa ne mai miram ca exista înca razboaie, violenta, nedreptati, daca toti copiii nostri intra cu atâta entuziasm în jocuri si povesti cu si despre violenta? Toate acestea sunt rezultate directe ale anturajului si educatiei pe care le primim de mici. Atâta timp cât vor exista povesti cu acte de violenta, fie ele cu lupi, capre, iepuri sau altele asemenea, sau cât vor juca jocuri cu conotatii violente sau aggressive, aceste activitati nu vor fi ceva pressure pentru individul grownup care îsi va gasi în ele repere de viata.

Nu cred ca exista vreo poveste sau joc care sa nu implice frica, tensiune, opozitie dintre rau si bun, nedreptate, razbunare and many others., acestea sunt sarea si piperul oricarei lecturi, fara ele nu are niciun farmec. Si totusi ele ne contureaza anumite trasaturi în viata. Si nu se poate face nimic, vor exista mereu, trebuie sa ne împacam cu ideea. Razboiul e în noi si va fi pentru totdeauna, chiar si într-un joc aparent inocent de Sotron sau Piatra, hârtie, foarfeca.

Ba chiar latura violenta este din ce în ce mai promovata în ultima perioada, de parca pacea este cea mai de evitat stare posibila. Uitati ce amploare au luat jocurile de împuscaturi si batai pe pc, sunt la tot pasul. Chiar zilele trecute, de exemplu, am dus niste copii catre o petrecere, iar acestia erau entuziasmati la gândul ca vor juca, ghiciti ce: Escape Room, o încapere în care sunt încuiati participantii si care are mai multe indicii ale unei crime pe care ei trebuie sa le gaseasca pentru a dezvalui criminalul; Dezamorsarea bombei unde nu e greu sa afli ce trebuie sa faca toti cei implicati ca sa nu moara de la explozie; si, în last, cel mai dorit si cautat joc dintre toate: Laser Tag (împuscaturi cu laser) în care trebuie sa omori cât mai multi rivali ca sa câstigi. Pe scurt, când i-am întrebat ce vor face la petrecere, copiii au raspuns în cor veseli: „Vom gasi criminalul, vom dezamorsa bomba si vom împusca alti copii!… Iuhuuuu!!…” No remark.

Nici macar atletismul, unde trebuie sa alergi cât mai repede, cât mai departe, cât mai mult timp nu e un joc pacifist, pentru ca nu o faci singur, o faci contra altora, contra performantelor altora, e mereu o batalie la mijloc. Asa si trebuie sa fie. Înotul, cursa cu obstacole, tirul cu arcul, scrima toate sunt activitati cândva violente, de supravietuire sau atac din conflicte reale, dar actualizate, aduse la rang de miscare inofensiva. Poate ca nu mai percepem direct sensul lor conflictual, dar simtim înca tensiunea, competitia pentru câstig si acestea sunt cele care ne tin lipiti de ecrane si de sport în common, nu doar dragostea de miscare.

Cât eram copil jucam foarte mult Hotii si Vardistii/ Hotii si Potera, acum se joaca la fel de mult Mafia, un joc cu mai multe roluri care embrace un felony în serie, un politist si câtiva cetateni inocenti care sunt de obicei ucisi în timpul noptii.

Sunt campionate mondiale cu jocuri pe echipe care au ca substrat aceeasi violenta si spirit felony pomenit mai sus. Sigur ca putina lume vede un joc de fotbal ca pe o activitate violenta, dar daca te gândesti ca nu este altceva decât o imitatie a unui razboi purtat de doua armate în care una trebuie sa o înfrânga prin tactici, efort sustinut, sacrificii umane pe cealalta, ar fi cu totul altceva. Toate jocurile olimpice au la baza activitati de atac, aparare sau supravietuire specifice unui battle violent.

Saritura cu prajina, ceva inocent, un om se propulseaza în sus pentru a trece peste un obstacol si a ateriza de partea cealalta pe o saltea, ce poate fi violent aici? Ei bine, cândva acel obstacol period un gard sau o tufa cu ghimpi peste care tigrul care te urmarea nu putea sari, sau un râu cu crocodili. Lucrurile si perspectivele s-au modificat un pic odata cu trecerea timpului, dar esenta a ramas.

Aruncarea cu maciuca ori cu sulita, de la sine înteles, maciuca aia trebuia sa aterizeze în capul cuiva si sa elimine un adversar, azi se practica pe viu aruncarea cu grenada sau tragerea la tinta cu lansatorul de rachete. Doar o mica diferenta…

Briscan Zara este scriitor si publicist



Source hyperlink

Leave a Reply

Your email address will not be published.