Business

Încep înscrierile în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice



Vineri, la ora 10:00, încep înscrierile în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice. Voucherele vor putea fi folosite pentru achiziționarea de mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și frigidere/congelatoare.

Bugetul primei etape este de 25 milioane lei, iar selecția voucherelor se face în perioada 24 iunie 2022, ora 10:00 – 30 iunie 2022, ora 2359 sau până la epuizarea bugetului.

„Persoanele fizice se mai pot înscrie în program prin crearea contului de utilizator până joi, 23 iunie, ora 2359, în aplicația informatică disponibilă pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) – www.afm.ro”, anunță AFM.

În prima etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:

  • 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puțin noua clasă energetică C;
  • 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasă energetică D;
  • 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E.

„Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor este de 7 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective. După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanții se vor prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde vor achiziționa echipamentul dorit”, transmite Administrația Fondului pentru Mediu





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.