Business

Jocul de-a economia de piata in domeniul energiei. Cum o dai, cum o sucesti, tot monopol iese



Economia de piață construită în România în acești 32 de ani pare o construcție șubredă, care se înclină la orice adiere de vânt, incapabilă să-și facă mecanisme de reglare și control pentru evitarea derapajelor, generate de eterogenitatea actorilor din această piață, și de ideile neinspirate (ca să fiu delicat) ale guvernanților la anumite input-uri din piață.

La toate capitolele din această materie suntem repetenți (nici la corijenţă n-am reușit să trecem clasa, nici cu facturile la energie, nici cu prețurile carburanților).

Nerăbdarea și lipsa de educație a concetățenilor noștri atinge din păcate cote din ce în ce mai alarmante, în principal pentru că cei care au rămas în țară nu sunt pregătiți prea bine pentru provocările pieţei. Fenomenul se extinde pentru că tot mai mulți sunt cei care vor câștiguri facile, nu estimează riscuri sau șanse pe baze logice ci numai impulsiv, pe moment.

Sărăcia este cea care determina comportamentul impulsiv, fiind singură caracteristică comună în zonele unde știri false au dus la isterii colective. Altfel nu-mi pot explica cum poți lua grămezi de baxuri de ulei, când un “intelectual” dă semnalul în social media că n-o să mai existe gram de ulei, fără să spună și cauza sau dacă semințele de floarea soarelui au căpătat vreo boală și trebuie distruse în silozuri. Faptul că se întâmplă și în Spania și în Bulgaria, nu demonstrează că este o teamă reală ci că și acolo sunt, la fel ca la noi, oameni impulsivi cu puține cunoștințe economice, dornici de câștiguri rapide și facile, parte din ei putând fi catalogați ca speculanţi, pentru care legea ar trebui să aibă măsuri extrem de dure, pentru eradicarea răspândirii fenomenului, dar altă parte este săracă, peste limita suportabilității. Și nu mai judecă logic.

Panica de la carburanți, cu acel comerciant care a listat prețul de 11,00 lei/litru benzină la Beiuș (un oraș “important” pe harta țării), a arătat slăbiciunea sistemului economic românesc de autocorecţie, autoreglare, existent în toate piețele dezvoltate, consolidate. Mai mult, după ce a plătit amenzile primite, mai și declară că ce a câștigat cu majorarea n-are nici o legătură cu cuantumul amenzilor, deci măsură punitivă este nepotrivită pentru scopul în care a fost gândită. Aici înclin să dau dreptate d-lui Cîţu când spune că măsurile cu controalele ș …citeste mai departe despre “Jocul de-a economia de piaţă în domeniul energiei. Cum o dai, cum o suceşti, tot monopol iese” pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.