În cele trei săptămâni de invazie în Ucraina, aviația rusă s-a bazat excesiv de mult pe muniție neghidată, unii văzând în asta o dovadă că rușii nu dispun de suficientă muniție inteligentă pentru a purta acest război, care s-a dovedit a fi cu mult mai lung decât și-a propus Kremlinul. Noi imagini apărute pe rețelele sociale arată, însă, un alt aspect: modul ciudat în care elicopterele rusești se comportă când execută atacul.
Cum acționează eliccopterele rusești în timpul atacurilor în Ucraina
De exemplu, într-un clip se văd două elicoptere rusești de atac, un Ka-52 Aligator și un Mi-28 Havoc, care vin la joasă înălțime deasupra unei localități, se apleacă pe spate, apoi lansează proiectile reactive nedirijate (PRND-uri).
Unii au speculat că această tehnică rudimentară ar transforma practic PRND-urile în niște lovituri „de artilerie”, mărind practic raza lor de acțiune, dar diminuând sever acuratețea atacului, scrie HotNews.
De asemenea, mai multe elicoptere rusești au fost filmate când au fost lovite în plin în timp ce zburau la joasă altitudine.
Russian KA-52 & MI-28 attack helicopters firing rockets in an unconventional way. By firing upwards they greatly extend their range but will have terrible accuracy. #Ukraine #Russia #UkraineWar pic.twitter.com/GLwDOh9vyY
— Global Conflicts (@Globe_conflicts) March 17, 2022
Rusia n-ar fi fost pregătită de un război de lungă durată în Ucraina
Presa internațională și analiștii speculează tot mai mult că președintele rus Vladimir Putin a mizat pe o intervenție scurtă, de câteva zile, pentru a ocupa Ucraina. Liderul de la Kremlin a substimat, însă, capacitatea ucrainenilor de a rezista, dar și solidaritatea Occidentului față de aceștia. Rezultatul îl vedem cu toții astăzi.
Mai mult, oficiali americani au susținut că Rusia a ajuns chiar să ceară sprijin militar Chinei pentru a continua oprațiunile în Ucraina. Beijingul și-ar fi dat acordul.
Liderii chinezi, însă, au negat aceste informații. China „nu este parte” a războiului din Ucraina, a ținut să sublinieze Wang Yi, ministrul de Externe de la Beijing.