Politics

Moscova susține că a distrus un „important transport” de arme și echipamente occidentale către Ucraina



Ministerul Apărării rus a susținut, sâmbătă, că a distrus un „important” transport de arme și echipamente occidentale către Ucraina, informează France Presse.

Evenimentul s-ar fi petrecut în apropierea gării Malin din regiunea Jitomi, forțele ruse folosind rachete Kalibr.

Forțele ruse au distrus un „important” transport de arme

„Rachetele Kalibr de înaltă precizie cu rază lungă de acţiune, lansate de pe mare, au distrus un important transport de arme şi echipamente militare furnizate de Statele Unite şi ţări europene, în apropierea gării Malin din regiunea Jitomir”, a precizat ministerul, potrivit Agerpres.

Armele erau transportate către forţele ucrainene din regiunea de est Donbas, scena unora dintre cele mai intense confruntări din Ucraina.

SUA ar urma să înarmeze Ucraina cu rachete anti-navă

SUA ia în calcul să trimită armatei ucrainene rachete anti-navă avansate pentru a înlătura blocada navalor Rusiei.

Ucraina a solicitat deja rachete care ar putea împinge marina rusă departe de porturile sale la Marea Neagră, permiţând reluarea transporturilor de cereale şi de alte produse agricole în întreaga lume.

Trei oficiali americani şi două surse din Congres au relatat că două tipuri de rachete anti-navă puternice, Harpoon fabricată de Boeing şi Naval Strike Missile produsă de Kongsberg şi Raytheon Technologies au fost luate în calcul fie pentru expedierea directă în Ucraina, fie printr-un transfer de la un aliat european care are rachete.



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.