Business

”Nu o să mai știm să scoatem pereții la drept” FOTO



Un român care a construit o casă tradițională în județul Prahova a relatat experiența de care a avut parte, într-o postare pe Facebook.

Acesta se referă la una dintre cele mai mari probleme care apare când vine vorba de construcția unei case, meseriașii care sunt greu de găsit sau execută lucrări de proastă calitate.

Bărbatul a povestit că a ridicat construcția tradițională cu ajutorul meșterilor din sat, față de care își arată recunoștința într-o postare pe grupul “Mutat la țară – Viața fără ceas.”

“După ce terminăm lucrul la tine nu o să mai știm să scoatem pereții la drept. Așa spuneau meșterii în timp ce lucrau la căsuța noastră.

Mândră Ioană, căsuța pe care tocmai am terminat-o cu ajutorul unor meșteri din sat este un exemplu de cum poți să lucrezi cu o echipă fără bătaie de cap.

Găsești oameni buni în jurul tău, stai la distanța potrivită ca să te simtă cu sufletul aproape, dar suficient de departe cât să îi lași să își facă treaba, să își arate creativitatea și priceperea. Nu cauți perfecțiunea, ci decența și ai încredere. Ai încredere că vor găși o soluție, că au înțeles ce îți dorești și se vor strădui să fie bine.

Sunt recunoscător acestor meșteri, oameni care nu construiesc case tradiționale, dar sunt grozavi și pot face orice și s-au adaptat și reinventat și s-au străduit. Recunoscător pentru că au fost cu mine prin țară să vedem case tradiționale, să căutam lemn vechi pentru construcție, să dezmembreze o șură pe care în final am găsit-o (chiar dacă s-a dovedit că lemnul nu a fost grozav), sunt recunoscător pentru că mi-au înteles ezitările și revenirile și mi-au dat soluții pe care singur nu le-aș fi găsit.

Tot ei au căutat și oameni în sat pentru lucrările la care știau că alții se pricep mai bine (zidul de piatră) și nu au ezitat să ridice materialele pe un deal care, deși pare mic, este al naibii de abrupt.”

Ce ar face diferit dacă ar construi din nou o casă

“Privind în urmă sunt două lucruri pe care le-aș face altfel sau în alt moment. Am vrut un drum din piatră dar nu am luat în calcul panta dealului și prima ploaie zdravănă mi-a dus la vale toată muncă de câteva zile.

Iar șura pe care am dezmembrat-o părea superbă și zdravănă, dar lemnul, mai ales în zona în care au stat animalele, era foarte prost. Și am luat-o de la capăt cu alte lemne, culese tot din șuri vechi dar pe care am putut să le văd și să le aleg.

Și al treilea, dar probabil asta nu aș reuși să o evit nici altă dată, am cumpărat prea multe piese de mobilier vechi și, de exemplu, din trei dulapuri foarte frumoase, probabil nu voi folosi nici unul”.

O casă tradițională, totuși modernă

“Am vrut o casuță tradițională dar, deși pare oximoron, proaspătă.

Știu că materialele naturale, lemnul, piatră, dau o stare bună, dar dacă în vremurile acestea tot avem baie în casă și nu în curte, și plită electrică atunci măcar acestea pot să fie de bună calitate și să te bazezi pe ele.

Nu suntem puriști, nu avem toate carpetele bunicilor pe pereți, nu mănânc în farfurii de lut (deși am făcut câteva aplice din farfurii) și sobă are doar lejancă (bancută încălzită) și nu și plită, iar în dormitoare și baie sunt calorifere (legate la un cazan care se incălzește în sobă), dar este o casă în care vrei să te bucuri de viață și nu să dârdâi la duș sau să cari lemne toată noaptea în fiecare cameră.

Dar ferestrele și ușile sunt din lemn, podelele la fel și toată mobilă este făcută, tot din lemn, de aceiași meșteri din sat care au făcut și tâmplăria, iar salteaua de pe sobă este umplută cu fân și lână.

Mândră Ioană, așa am numit căsuța care este făcută din drag de sat, de satul în care am copilărit și de care mă simt legat. Faptul că a fost ridicată de oameni din sat și că alți oameni vând produse sau gătesc turiștilor care vor poposi aici mă face și mai fericit. Nu este mult, dar simt că dau ceva înapoi comunitățîi, satului care mă primește destul de des acasă. În Bertea, Prahova”.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.