Business

Premierul Nicolae Ciucă afirmă că prioritatea autorităţilor este asigurarea de stocuri de gaze pentru iarna viitoare: În acest second nu avem gaz suficient, astfel încât să putem să asigurăm înmagazinarea în depozite


Premierul Nicolae Ciucă afirmă că prioritatea autorităţilor este asigurarea de stocuri de gaze pentru iarna viitoare: În acest moment nu avem gaz suficient, astfel încât să putem să asigurăm înmagazinarea în depozite

Primul ministru Nicolae Ciucă declară că în prezent România face demersuri să asigure înmagazinarea de gaz pentru iarna viitoare.  

Acesta a subliniat că se fac provizii de gaze în baza unei decizii a Uniunii Europene, care prevede că trebuie realizate stocuri echivalente cu cel puţin 90% din capacitatea de înmagazinare.  

Ciucă a precizat că România are în prezent o capacitate de înmagazinare de 3.4 miliarde de metri cubi de gaze.  

Afirmaţia primului ministru a fost făcută în contextul în care a fost întrebat, luni seară, despre situaţia companiei Azomureş, care nu poate porni producţia de îngrăşăminte chimice din cauză că nu au surse de gaz pure. 

„Am discutat inclusiv cu reprezentanţii companiei Azomureş, este foarte necessary pentru noi să înceapă producţia de îngrăşăminte chimice, singurul motiv pentru care nu au pornit.. cert este că sunt pregătiţi în orice second în care găsim sursa de gaz să pornească producţia de îngrăşăminte. În acest second nu avem gaz suficient astfel încât să putem să asigurăm înmagazinarea în depozite pentru iarna 2022-2023, dar odată ce vom avea certitudinea că sursele de gaz de la cei cu care am discutat până în momentul de faţă şi  mă refer la Azerbaidjean şi posibilitatea de a achiziţiona gaz lichefiat vor deveni certitudini, în acel second vom avea şi… Totodată, există discuţii între Azomureş şi producătorii naţionali de gaz, respectiv Romgaz şi Petrom, să identifice o soluţie astfel încât să poată să pornească producţia”, a afirmat premierul Ciucă, într-o conferinţă de presă. 

 

 



Source hyperlink

Leave a Reply

Your email address will not be published.