Business

schimbarile fiscale sa fie luate prin consultare


11 organizatii de business din Romania cer mentinerea cotei unice, dar reducerea cheltuielilor statului: schimbarile fiscale sa fie luate prin consultare

mediul privatbusinessmediul de afacerievaziune fiscalacota unicadeficit incasare tva


Organizatiile de afaceri din Romania cer Guvernului sa nu renunte la cota unica de impozitare in favoarea impozitului progresiv. Solicita, de asemenea, o reducere “reala” a evaziunii fiscale, inclusiv a deficitului de incasare TVA, dar si diminuarea cheltuielilor statului, care pun mare presiune pe buget.


 


 


In acest sens, cele 11 organizatii au convenit asupra unui set de masuri pe care le recomanda factorilor decidenti, in plan fiscal. Iata ce isi doreste mediul de afaceri, concret:


 


  • Mentinerea unei cote unice de impozitare – un sistem de impozitare simplu si esential pentru cresterea economica, care a adus prosperitate, a generat locuri de munca, a incurajat formarea unei clase de mijloc in Romania si care, totodata, reprezinta unul dintre principalele avantaje competitive ale Romaniei.

  • Reducerea reala a evaziunii fiscale, inclusiv a deficitului de incasare TVA, precum si reducerea cheltuielilor statului. Un instrument fundamental pentru indeplinirea acestui scop ramane digitalizarea ANAF.

  • Cresterea colectarii taxelor si combaterea evaziunii fiscale, prin sanctiuni mai aspre si controale in zonele unde sunt identificate probleme.

  • Reevaluarea cadrului in care sunt utilizate microintreprinderile si PFA-urile in Romania. Acestea sunt forme de organizare benefice si binevenite atat timp cat au un scop bine-definit prin lege si sunt folosite cu buna-credinta, de o maniera real antreprenoriala, nu pentru a masca forme de angajare.

  • Reasezarea sistemului fiscal astfel incat sa stimuleze munca, sa scoata la suprafata munca la negru si la gri, sa reduca exodul de angajati si sa readuca romanii din strainatate acasa. Acest deziderat poate fi atins prin plafonarea contributiilor sociale de sanatate si pensii la un numar rezonabil de salarii medii pe economie.

  • Identificarea sectoarelor cheie pe care guvernul vrea sa le stimuleze, tinand cont de interesul Romaniei si perspectiva pe termen mediu si lung. Stimularea exportului de bunuri si servicii cu valoare mare adaugata poate ajuta la reducerea deficitului comercial.


E important ca mediul de afaceri sa ramana puternic, sa continue investitiile si sa asigure locuri de munca pentru cetateni

“In contextul provocarilor recente, este important ca economia sa fie incurajata, iar mediul de afaceri sa ramana puternic, astfel incat sa continue sa investeasca si sa asigure locuri de munca pentru cetateni. Pentru aceasta este nevoie de stabilitatea si predictibilitatea regimului fiscal, iar introducerea unor noi taxe, precum cea de solidaritate, raportata la cifra de afaceri ar incetini si mai tare redresarea economiei si ar descuraja activitatea unui segment important de contribuitori la bugetul de stat, amplificand efectul inflatiei aflata deja la cote semnificative.


 


Totodata, mediul economic considera ca este vital ca orice modificare a politicilor publice sa se faca prin consultarea cu toate partile interesate, intr-un mod transparent. Comunitatea de afaceri isi exprima si pe aceasta cale deschiderea si disponibilitatea pentru dialog cu autoritatile pentru a pune impreuna bazele unui sistem fiscal sustenabil, clar, digital si predictibil.


 


Ne dorim o economie sanatoasa care sa respecte principiile si bunele practici europene in ceea ce priveste taxarea, deziderat pe care il putem atinge doar printr-un dialog constant intre mediul de afaceri si autoritati”, mai transmis afaceristii romani.


 


Cele 11 organizatii care au convenit asupra acestor recomandari sunt: Consiliul Investitorilor Straini (FIC), Camera de Comert Americana in Romania (AmCham), Camera de Comert Franceza in Romania (CCIFER), Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK), Confederatia Patronala CONCORDIA, Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Romanian Business Leaders (RBL), Camera de Comert Olandeza Romana (NRCC), Camera de Comert Romano-Britanica (BRCC), Camera de Comert Bilaterala Eleno-Romana (HRCC), Camera de Comert pentru Belgia, Luxemburg, Romania si Moldova (BEROCC).


 


 


Foto: pixabay


 

Senior Editor Manager.ro



Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.