Politics

Transplant de rinichi între soţi. Un caz rar şi o poveste de iubire frumoasă


Un transplant foarte rar a fost realizat în cursul zilei de marţi, 21 iunie, la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi: o femeie de 34 de ani a donat un rinichi soţului său în vârstă de 43 de ani, reuşind astfel să îi redea şansa la o viaţă normală. 

Medicii spun că o compatibilitate imunologică bună între soţi reprezintă o raritate, fiind realizate doar 6 astfel de transplanturi în 22 de ani de când se face transplant renal la Iaşi. „Şansa acestui bărbat a fost că soţia sa a fost acord să doneze, iar analizele au arătat că există o compatibilitate bună. Pe lângă compatibilitatea imunologică a fost şi una emoţională. Dată fiind afecţiunea genetică, nu erau multe alte şanse pentru a se realiza un transplant de la o rudă apropiată, astfel că acesta trebuia să aştepte să fie compatibil pentru a primi un organ de la un donator aflat în moarte cerebrală”, a declarat conf.dr. Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt al unităţii medicale.

„Am simţit dintotdeauna că suntem compatibili”

Daniel Huţuţoi a aflat în urmă cu şase ani că suferă de o boală genetică rară şi a început de două luni şedinţele de dializă după ce a ajuns în stare foarte gravă la spitalul ieşean. Testele de compatibilitate au arătat că soţia ar fi un donator potrivit, cealaltă variantă fiind ca el să intre pe o listă de aşteptare pentru un organ de la o persoană aflată în moarte cerebrală. Atât mama bărbatului cât şi un frate de-al său au fost diagnosticaţi cu aceeaşi boală. „Acum două luni a ajuns la Urgenţe aici, în stare foarte gravă, aproape de comă, iar medicii au spus că trebuie să înceapă dializa. Eu am început să plâng pe hol şi am zis că mă ofer eu să îi donez un rinichi, să nu facă dializă, să facă transplant. Medicul a zis că trebuie să aşteptăm, că nu decurg aşa lucrurile, că e nevoie de teste de compatibilitate. Într-o lună de zile am făcut toate testele, toate analizele, am simţit dintotdeauna că suntem compatibili. Acum câţiva ani am aflat de boala asta, mama lui a murit anul trecut, avea aceeaşi boală şi ştiam că se va ajunge inevitabil aici. Chiar le ziceam prietenilor de acum câţiva ani că atunci când va fi nevoie îi voi da un rinichi”, îşi aminteşte Florina.

Femeia spune că a dorit foarte mult ca soţul său să fie sănătos pentru ca să îşi poată vedea copilul de doi ani crescând, dar şi pentru a-i da un exemplu în acest sens. „Vreau să fie mândru copilul atunci când va creşte. Acum are doi ani jumătate, e încă mic, trebuie să joace fotbal cu tatăl său. Nu se întâmplă nimic grav dacă faci un lucru bun, este important ca familiile să fie unite. Nu toată lumea este de acord să doneze un rinichi, mulţi s-au speriat când au auzit că voi face asta. Acum mă simt bine, liniştită şi abia aştept să vină ziua în care să îi povestim copilului”, a mai spus femeia în vârstă de 34 de ani.

„Nu am crezut că mi se va întâmpla tocmai mie”

Florina îşi aminteşte că ultimele două luni au fost un coşmar: soţul său se simţea mereu foarte rău – stătea în pat mereu, avea febră, transpira, de multe ori era chiar inconştient, iar ei îi era tot mai greu să se decurce singură cu situaţia şi cu un copil mic. După ce Daniel a ajuns la spital şi a început să facă dializă a durat aproximativ o lună până să îşi revină. „Au fost două luni groaznice, dacă nu eram compatibili viaţa noastră ar fi fost blocată, este foarte rău să depinzi de dializă. Nu putea să lucreze, să se joace cu copilul, să mergem în vacanţă. Aveam deja experienţă cu soacra mea, ştiam ce înseamnă”, a mai povestit Florina.

Daniel spune că deşi avea persoane în familie diagnosticate cu această boală, a sperat că el nu se va îmbolnăvi. A făcut timp de 16 ani lupte libere de performanţă, având o viaţă activă. „Am crezut că dacă voi avea o viaţă de sportiv nu mi se va întâmpla tocmai mie. A fost greu, eram obişnuit să fac activităţi sportive şi deodată am căzut, nu mai puteam face nimic, totul la pat o lună de zile până mi-am revenit. Avem un copilaş, trebuia să ne jucăm şi nu puteam face nimic, oboseam tot timpul”, a spus bărbatul. Starea celor doi este bună şi se află în perioada de refacere în Compartimentul de Transplant Renal al Spitalului „Dr.C.I. Parhon”. 





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.