Entertainment

Ucraina a câștigat Eurovision 2022! Cine este Kalush Orchestra, trupa care a obținut un număr record de voturi


Ucraina a câștigat marele trofeu Eurovision 2022, reprezentația de o puternică expresivitate și emoție a trupei Kalush Orchestra cu piesa lor ,,Stefania”, a convins publicul să voteze pentru ei în număr covârșitor.

image

Ucraina a castigat Eurovision 2022. Cine este trupa Kalush Orchestra

CINE ESTE trupa Kalush Orchestra, CÂȘTIGĂTOarea EUROVISION

Kalush Orchestra sunt un grup de rap format din șase persoane, rapperul principal Oleh Psiuk, vocaliștii Tymofii Muzychuk și Oleksandr Slobodianyk, multi-instrumentistul Ihor Didenchuk, Vitalii Duzhyk și dansatorul Vlad Kurochka.

Kalush Orchestra este cunoscută pentru îmbinarea hip-hop-ului cu elemente ale muzicii populare ucrainene. Fiind un grup de bărbați, au trebuit să obțină permise speciale pentru a-și părăsi țara de origine, deoarece toți bărbații ucraineni cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani trebuie să se prezinte în prezent pentru serviciul militar.

„Stefania” a fost aleasă pentru Eurovision înainte ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie, dar de la război a căpătat o semnificație deosebită. Cântecul este despre mama solistului Oleh Psiuk și conține versuri care exprimă dorul său de acasă. Unul dintre versuri spune: „Întotdeauna îmi voi găsi drumul spre casă, chiar dacă toate drumurile sunt distruse”, ceea ce, datorită războiului, rezonează acum extraordinar de puternic. 

Ucraina a obținut o susținere copleșitoare din partea publicului. Inițial, juriul a clasat Ucraina pe locul 4, dar după votul publicului din celelalte țări participante, a fost propulsată pe locul întâi. Ucraina a primit peste 400 de voturi din partea telespectatorilor, un număr de voturi record, care a demonstrat susținerea copleșitoare în fața tragediei războiului. 

Printre țările care și-au demonstrat susținerea față de Ucraina, la votul juriului, se numără Marea Britanie, Polonia, Letonia, România și Republica Moldova.

Trupa Kalush Orchestra a urcat pe scena Eurovision 2022 și a ținut un mic discurs, prin care a mulțumit tuturor pentru susținere. 

,,Vă mulțumesc atât de mult pentru susținerea Ucrainei. Această victorie e dedicată fiecărui om din Ucraina. Slavă Ucrainei!“, a spus pe scenă solistul Oleh Psiuk. 

ROMÂNIA LA EUROVISION

Anul acesta România a fost reprezentată la Eurovision 2022 de solistul Andrei Urs, sau WRS pe numele său de scenă, care a interpretat piesa cu influențe latino ,,Llamame”. Evoluția lui WRS pe scena de la Eurovision din acest an a fost una deosebit de bună, ajungând până în finală. Este pentru prima dată în trei ani, când România reușește să se califice în finala prestigioasei competiții. Piesa a fost compusă chiar de Andrei Urs (WRS), alături de Cezar Gună, Alexandru Turcu și Costel Domintean. 

Citește și Momente speciale la finala Eurovision 2022! Monștrii dansatori și efecte pirotehnice

Anul trecut solista din Cluj, Roxen, a ratat calificarea în finală și a ajuns doar până în semifinală cu piesa „Amnesia”, compusă de Adelina Stîngă și Victor Bouroșu.

Cele mai de succes momente ale României la Eurovision au fost în 2005 la Kiev, când Luminiţa Anghel & Sistem au ocupat locul 3, în 2010 la Oslo, când Paula Seling şi Ovi s-au clasat pe locul al treilea și în 2006 când Mihai Trăistariu s-a situat pe locul 4, la Atena. 

CONCURSUL EUROVISION 2022 S-A DESFĂȘURAT LA TORINO

Concursul Eurovision 2022 s-a desfășurat la Torino, Italia, la Arena Para Olimpico. 41 de țări au luat parte la cea mai celebră competiție muzicală din Europa, iar în finală au rămas doar 25, printre care și reprezentatul României, WRS. 

Citește și Latura urâtă a concursului Eurovision: droguri, scandaluri și tensiuni politice

Artiștii din 41 de țări europene s-au desfășurat pe scena din Pala Olimpico (cunoscută și sub numele de Pala Alpitour). Concurenții și-au demonstrat talentul pe scena intimidantă din Pala Olimpico, o arenă de concerte cu o capacitate de 12.350 de locuri. Această arenă este considerată cea mai mare arenă sportivă acoperită din Italia și a devenit una dintre cele mai căutate locații din Italia pentru concerte la scară largă.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.