Business

Ucraina are şanse mari să câştige Eurovisionul, sâmbătă seara


Toţi ochii vor fi aţintiţi, sâmbătă seara, asupra concursului Eurovision, unde Ucraina se numără printre preferatele la victorie, scrie BBC.

De obicei, ca întotdeauna, mulţi oameni vor urmări Eurovisionul în locuri publice, precum baruri şi restaurante.

Dar, având în vedere că oraşele ucrainene se află sub restricţii de noapte, este mai probabil ca oamenii să urmărească evenimentul de acasă.

În ciuda acestui fapt, starea de spirit este încă foarte pozitivă. Există o mare speranţă că Ucraina va câştiga competiţia şi, de asemenea, va pune situaţia din ţară în centrul atenţiei.

Sprijinul pentru piesa care va reprezenta Ucraina la Eurovision, interpretată de Kalush Orchestra, a crescut de la invazia Rusiei în Ucraina în februarie.

Rusia are interdicţie de a participa în acest an, ca urmare a invaziei.

Reprezentantul României, wrs, s-a calificat în finală cu piesa „Llámame”.

Eurovision Song Contest 2022 are loc, anul acesta, în Italia, după ce a câştigat anul trecut competiţia prin trupa rock Måneskin, care a interpretat melodia „Zitti e Buoni”.

Anul acesta, Eurovision se desfăşoară sub sloganul „The sound of beauty”, la Sala Pala Olimpico, din Torino.





Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published.